Ateul, credincioasa și ispita

Am ascultat – inițial din întâmplare, apoi voit, de curiozitate – o discuție între un așa-zis ateu (autointitulat) și o credincioasă fără cunoștințe teologice. Mi-a fost cea mai mare lecție de viață creștinească din ultimii ani.

Se făcea că ateul nostru nu înțelegea de ce a făcut Dumnezeu ciupercile otrăvitoare. Și o întreba confuz pe credincioasă ce sens au ele, dar și ce sens au bolile. Credincioasa nu a știut ce să răspundă, așa că s-a rezumat la “vom vedea la sfârșit”. Discuția se continua cu astfel de exemple, ateul, pertinent în întrebări, blocând tot mereu partenera de discuții. A durat vreo câteva minute dialogul, apoi avea să se întâmple ceva ce m-a mișcat. Profund.

M-am cutremurat: ateul povestea despre puterea minții omului și despre împlinirea lucrurilor pe măsura convingerii noastre. Un soi de NLP foarte justificat, căci mintea omului chiar poate realiza o grămadă de lucruri strict biologic, din și prin chimia ei. Credincioasa noastră își amintește legat de asta de un moment petrecut zilele trecute între un preot și o bătrână bolnavă, care l-a chemat pe cleric să o spovedească și cum, de teamă, aceasta a refuzat Împărtășania, întrucât preotul nu a vrut să îi dea Trupul și Sângele Domnului decât cu lingurița lui. Și încuviințează acest comportament, mustrând preotul și numindu-l iresponsabil. Și spunând că îi înțelege întrucâtva ateului poziția “anti-popi” și “anti-biserică”.

Ateul nostru rămâne pe gânduri și în câteva minute începe o scurtă pledoarie demnă de printat și împărțit prin Biserici, pentru credincioși:

– Păi stai puțin, înseamnă că bătrâna nu crede în Dumnezeu – începe ateul, contrariat
– Păi ce legătură are?
– Cum ce legătură are? Cum să refuzi Împărtășania, care este centrul religiei tale, credinței tale, pe motiv că te îmbolnăvești dacă o iei?
– Păi așa e, lingurița preotului sigur nu era fiartă sau dezinfectată și a împărtășit negreșit mulți oameni bolnavi cu ea.
– Și ce dacă? Dacă tu crezi într-un Dumnezeu care îngăduie și boli, ce contează inclusiv dacă te îmbolnăvești după Împărtășanie? Și cum să crezi că te îmbolnăvești dacă Împărtășania e Dumnezeu? Sau mă înșel? Așa e nu, trup și sânge?
– E un simbol, replică sigură pe ea credincioasa.
– Păi dacă e un simbol, tu atunci în ce crezi?
– În Dumnezeu!
– Păi și cum ai acces la Dumnezeul tău?
– La Biserică, la slujbe, citind acatiste.
– Și Împărtășania ce rost are? continuă ateul
– Să îți amintească că vei mânca în Rai pâine și vin. (la replica asta eu rămân mută, nemaiauzind explicația asta până acum)
– E aberant, zice ateul nostru.
– Nu înțelegi tu, dar e profund.
– Ce e profund, un simbol în care nu crezi?
– Dumnezeu e profund. Împărtășania, ca și celelalte obiceiuri, sunt introduse de preoți în Biserică, pentru diverse scopuri.
– Pentru bani?
– Da.
– Și cum exact face preotul bani din Împărtășanie?
– Păi nu direct. Dar lumea vine, se împărtășește și lasă bani.
– Tu te împărtășești?
– Normal. În toate posturile.
– De ce?
– Că așa trebuie, pentru Dumnezeu.
– Păi nu spuneai că Dumnezeu nu are legătură cu Împărtășania?

Credincioasa noastră se blochează și începe să realizeze că i se clatină rațiunea. Poate și credința. Moment în care ateul nostru dă replica ce m-a determinat să scriu acest text:

– Cred că ai o ispită, Mariana.
Femeia tace și îl invită pe ateu înăuntru, tremurând din pricina frigului de afară.

Am rămas pe loc, gândindu-mă la toate cele întâmplate. Am simțit rușine pentru noi, creștinii, știind că mulți în Biserică nu cunosc câtuși de puțin rânduiala, dogma, sensul, nu au habar de duhovnicie, de legătura vie cu Hristos. Și la faptul că ateii au și ei dreptatea lor, mai ales dacă nu află șansa de a povesti cu un credincios pe bune.

M-am cutremurat. M-a impresionat.
Poate că nici ateii nu mai sunt ce-au fost. O fi de bine, o fi de rău? Doar Dumnezeu știe.

Autor: Redacția

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment