Mami, eu vreau să fiu fetiță!

M-am mutat de curând într-un cartier nou din Brașov. Genul ăla de loc unde majoritatea dintre cei care închiriază sau cumpără apartamente lucrează împliniți în corporații de renume. Majoritatea tineri. Și integrați deja într-o lume a viitorului. Inteligenți, excesiv de amabili, deloc excentrici, corecți politic, din exterior perfecți, își duc viața nestingheriți unii printre alții. Zâmbesc mult, mereu, la orice, iar asta îi face să pară amabili chiar dacă se simt adeseori mizerabil.

Trăiesc și eu printre ei, câteodată întrebându-mă ce caut în lumea asta nouă, aparent fără cusur. Nimic n-o fi întâmplător.

Dimineața, dacă nu plouă peste Brașov cum se întâmplă în general în zilele reci și înghițite de ceață ale lui noiembrie, ies să-mi sorb cafeaua lângă biserica din cartier. Da, există o biserică în cartier, pentru dispariția căreia tinerii descriși mai sus au făcut zeci de petiții, scandaluri și alte lucruri demne de noua ordine (socială). Dar asta e altă poveste. Mă plimb de-a lungul gardului, privind balcoanele din care nu lipsesc trotinete, biciclete, skateboard-uri și alte obiecte necesare întreținerii stării de sănătate. Tinerii din cartierul meu se preocupă de integritatea lor fizică, temeinic. Mă uit din când în când și la turla bisericii, deloc înaltă, însă care străpunge atmosfera locului ca un ghimpe. Mă bucură nespus treaba asta și simt o mulțumire pătimașă.

Astăzi e rece. Ceața a coborât până aproape de călcâie, iar mâna-mi palidă îngheață de-a binelea pe cana de cafea. Ceva mă stânjenește. Dar chiar și-așa, continui plimbarea matinală, căutând oameni pe care să-i privesc. Parcul din  apropiere e mereu animat și-mi dă prin minte că e posibil să aflu pe acolo câțiva copii care joacă fotbal. Chiar și pe frigul ăsta. Mă apropii cu pași mari dar lenți de terenul de joacă. Chicoteli vioaie se aud prin ceața care face aproape imposibil drumul până la parc. Într-un final îl găsesc și zăresc o mămică zgribulită pe bancă, ce-și privește odorul cum încearcă să șuteze în mingea roșie de fotbal. Trei băieți de vârste apropiate își pasează balonul de la unul la altul, ca niște maeștri. Povestesc despre un joc de care n-am auzit, apoi trec la atac – miștouri necontenite la adresa unuia dintre copii.

Mă uit cu interes la cel luat peste picior și observ că e tuns ca o fetiță, până sub urechi și drept, cu marginile din față ușor ondulate. Mă mir ușor însă nu-mi pare atât de neobișnuit, mai ales că eu, când eram de vârsta lui, arătam fix ca un băiat. Arunc o privire iute la mamă și îmi dau seama că e mama lui. Se uită cu atenție la copilul ei mult-iubit și pare că stă să intervină. Ceva o agită. Copiii râd zgomotos, iar puștiul nostru tuns ca o fetiță, răbufnește:

– Și ce, proștilor, dacă eu vreau să fiu fată? Dacă am chef, îmi iau și rochie pe mine. Am acasă, mi-a cumpărat mama mea. Am și costum de balerină.

Eu rămân șocată, iar femeia de pe bancă sare spre terenul de fotbal, să își salveze odrasla. Îl apucă pe tânăr de braț și îi spune de față cu cei doi “agresori”:

– Haide, draga mea, să mergem. Ăștia doi nu merită atenția ta.

Băiatul-fetiță se întoarce biruitor către cei doi și le arată mândru degetul mijloc. Apoi începe să pășească galeș alături de mamă, imitând un model pe podium. Spune vesel, vorbindu-i mamei:

– Nici nu știu de ce mai ies la fotbal. Nici nu-mi mai place. Vreau altceva, mamă! Mami, eu vreau să fiu fetiță!

Mama îi mângâie creștetul cu multă dragoste, îl sărută pe păr și îl cuprinde cu mâna stângă, aproape ascunzându-l sub haina groasă de iarnă. Părăsesc amândoi parcul și se pierd printre blocuri.

“Draga mea”, “draga mea” – murmur eu amețită de cele întâmplate. Mă simțeam ca în Berlin sau într-un oraș european de seamă, unde astfel de întâmplări sunt deja la ordinea zilei. Nu-mi puteam așeza în ordine gândurile. Nu puteam crede că o mamă de la mine din cartier acceptă cu nonșalanță delirul de gen al odraslei pe care o crește. Și “educă”. Nu înțelegeam de ce o femeie care naște un băiat ar accepta ca acesta, la o vârstă atât de fragedă, să spună despre sine că își dorește să fie fetiță. Nu puteam accepta că ideologia de gen este atât de prezentă și aici, la noi pe meleaguri.

Nu mai aveam cafea. Însă aș mai fi sorbit o gură rece din ea, ca să-mi revin. Și poate să înțeleg cum am ajuns aici. Și de ce. Dar, mai ales, ce ne așteaptă – o lume fără scrupule, în care omul nu va mai înțelege despre sine nimic. O lume în care părinții își vor transforma copiii în propriii călăi. O lume goală de duh, plină de nonsensuri.

La mine-n cartier.

Autor: REDACȚIA

Facebook Comments

Comments: 2

  • Teodora Mîndru
    November 20, 2020 2:47 pm

    Greșit. Mama nu acceptă, mama i-a insuflat dorinta de a fi fată, nu băiat. Ai observat ce afectuoasă a devenit copilul când acesta i-a declarat că vrea să fie fetită? L-a răsplătit cu pupici și mângâieri! Dacă spunea ca vrea fie baiat, Cine i-a cumparat rochite si costum de balerină? Mămica egoistă, , inconstienta, care își distruge copilul fie pentru a-și împlini dorinta de a avea o fetita, fie ca săfie cool, să atragă atentia, să faca ceva iesit din comun!

  • Mihai
    November 20, 2020 3:33 pm

    Triste vremuri nu e nimic normal in ce se întâmpla. Devine îngrijorător faptul ca se reușește stricarea omului de catre un grup de ciudați .
    Daca in alte tari se întâmpla așa ceva e grav de tot . De fapt acolo sunt șanse mai mari sa o ia cineva razna din cauza societății civile stricate.

Post a Comment