Năravul omului politic român: fuga de răspundere, pasarea responsabilității

De câte ori nu ați auzit din partea politicienilor români aceste cuvinte: “atât s-a putut”, “atât s-a realizat”, “s-a greșit”, “se va face” etc.

Impersonalul…

În schimb, când vine vorba despre banii publici, despre banii din taxele și impozitele noastre care ne sunt returnați într-o formă sau alta (pensii, alocații, indemnizații etc.), politicienii zic mândri nevoie mare: v-am dat, v-am mărit.

Cocoși la pomenile din banii noștri, fricoși în asumarea responsabilității pentru deciziile de zi cu zi.

Ce spune asta despre ei? În primul rând, că și-au pierdut leadership-ul. Asta, dacă l-au avut vreodată.

În al doilea rând, că și-au pierdut bunul simț. Nu mai știu să se poarte, nu mai au obraz.

În al treilea rând, este o problemă generală de educație. O carență. Tinerii nu mai sunt învățați să fie bărbați, să-și asume responsabilități, să înfrunte greutățile vieții, ci devin căldicei, moi, ușor de dus de nas.

În al patrulea rând, sistemul este astfel construit încât te depersonalizează și îți răpește puterea de decizie. Tu, poate, reprezinți o minoritate curajoasă și ai vrea să impui ceva în cadrul unor negocieri, însă sistemul este atât de bolnav, încât ți se va da de înțeles din prima clipă să nu faci pe viteazul, că vei fi imediat marginalizat ori exclus.

Care este soluția la toate acestea? Pe scurt, recursul la istorie, rememorarea faptelor înaintașilor noștri, înțelegerea că un popor nu se poate ridica și prospera cu niște glugi de coceni în fruntea lui, cu niște oameni slabi, vulnerabili și șantajabili, precum și că fără credință și libertate în Hristos, toate sunt în van.

Fiecare, acolo unde poate, să-și învețe copiii să trăiască în libertate, cu demnitate și cu respect față de semenii săi.

Micile comunități pot forma marile caractere, apoi marile caractere pot transforma o țară.

Autor: DayDreamer

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment