Crăciunul și ordinea DARULUI – Contemporani cu Nașterea [1]

Nașterea Domnului nu este un eveniment petrecut într-un timp mitic, ci înomenire concretă a Cuvântului într-un moment cheie al istoriei – absolutul timpului kairologic, sublim surprins în expresia paulină „la plinirea vremii” (plērōma tou khronou, Galateni 4:4).

În această perspectivă, orice căutător în Dumnezeu resimte ca pe o terapie absolută dăruirea ontologică a Nașterii, realizând că schimbarea personală se sprijină pe continua ei interiorizare. De altfel, în Nașterea prin care Dumnezeul Atotputernic vine, prin Întrupare, în întâmpinarea interioară și concretă a lumii, natura umană este restaurată, adusă la plinătatea potențială inițială. „Plinirea vremii” nu este doar moment într-o cronologie universală, ci consacrare a timpului istoric, prin înomenirea Absolutului personal. De aceea, celebrarea Crăciunului nu este doar „amintire” – cel puțin în accepțiunea Răsăritului creștin –, ci retrăire concretă, participare mistică în Acum-ul istoriei noastre la timpul în care magii priveau uimiți spre Născutul la care steaua îi condusese.

Păstrându-și mintea într-un continuu exercițiu de uimire, căutătorul în Dumnezeu învață să recunoască în propria lui viață drumul configurat cu sensuri pe care i-l imprimă Viața Celui care se naște. În fapt, ce este, înainte de toate, căutarea în Dumnezeu dinspre contemplarea Celui care se naște? Este, mai întâi, receptare atentă, cu mintea deschisă nuanțelor spirituale înscrise în spațiul interiorității, a semnelor care generează în adâncimile inimii repere inepuizabile. Nu este o vârstă potrivită pentru a porni căutarea în Dumnezeu pentru oricine rămâne cu mintea în timpul Nașterii. Aducerea timpului istoric al Nașterii în timpul personal, coincide cu transformarea interiorității în spațiu al înaintării spre Dumnezeu. Pentru că înaintarea, înainte de a fi proiect, este stare de contemplare a ceea ce se oferă sub chipul Vieții, căutarea poate începe oricând. De aceea, copilul, mult mai sensibil la glasul tainei care-l locuiește, incapabil fiind să chestioneze inutil paradoxuri innaccesibile minții, devine apt să atingă, cu cât înaintează mai devreme pe acest drum, un prag de plenitudine interioară care, odată instalat, nu-l va mai părăsi. Adultul care va deveni, va păstra în profunzimile lui un suflet de copil căci maturitatea spirituală nu ține de vârstă, ci de natura căutării. Or, căutarea în Dumnezeu consolidează copilăria sufletului, căci poți fi adult practicând profund o căutare sinceră care-ți transformă inima în copil sau poți fi copil, lipsit de repere, îmbătrânit înainte de vreme. În căutare, viața însăși nu poate fi disociată de darul care i-a fost făcut în chiar faptul reflectării la conținutul ei. În Nașterea care se oferă contemplației, darul Vieții devine prezent într-o Persoană care revelează istoriei Chipul lui Dumnezeu în Chipul Omului. Orice om care reflectează Acum la Chipul Celui născut, realizând că el însuși este chemat să meargă la Asemănarea cu El, îl duce cu sine, este contemporan în veșnicie cu Chipul Dumnezeului care ni se oferă în Naștere.

Autor: prof. Dr. Nicușor NACU

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment