Creștinul în secularism

Care sunt cele mai mari ameninţări pentru un om (care vrea să fie) credincios într-o lume seculară? Nici n-aş şti de unde să încep, dar fie:

Mass-media. Este o imensă maşinărie care fabrică şi difuzează ideile demonice pe care le mestecă inclusiv creştinii ce se vor tradiţionalişti. A înlocuit tezaurul (pre)creştin de idei fundamentale numite generic “bunul simţ” şi care guverna cândva discernământul. La scara unei întregi civilizaţii, ruperea legăturii cu expresia intelectuală ilustrată de proverbe, legende, fabule, tot ceea ce numim lapidar “folclor”, este echivalentul unei lobotomii. Expunerea la mass-media diluează orice religie, pentru că îi atacă sistemul intelectual. Nici nu trebuie să nege vreo dogmă sau tradiţie (deşi acest lucru se întâmplă în practică), este suficient să îi adauge credinţe fără fundament în textul sacru. De aceea avem, de exemplu, creştini care sunt concomitent şi darwinişti, sau creştini care susţin modelul heliocentric copernican, ori creştini progresişti.

Sistemul tehnologic. În anii 60 ai secolului XX, Jacques Ellul afirma pentru prima dată că sistemul tehnologic a scăpat oricărui control, fiind o entitate de sine stătătoare care autoproliferează. Consumă în schimb cea mai importantă şi cea mai neglijată resursă a lumii noastre: oamenii. Dacă am face vreodată bilanţul ceasurilor şi al destinelor jertfite pe altarul acestui moloh niciodată sătul, ne-am lepăda cu oroare de promisiunea pe care tehnologia ne-o face în privinţa timpului pe care îl vom câştiga folosindu-ne de ea. Realitatea este exact pe dos, o civilizaţie căzută pradă ei ajunge în lipsă cronică de timp. Deşi goana pe care o aduce viteza artefactelor fără suflet este cel mai evident efect, molohul tehnologic cere ca vieţile, minţile şi sufletele oamenilor să i se închine. Atunci când nu omoară, mutilează: nu există tehnologie care să nu antreneze modificări profunde, ample şi ireversibile ale caracterului, minţii sau trupului victimelor ei.

Păienjenişul ficţional. Aici intră de-a valma contra-iniţierea de tip New Age, ideologiile politice, ingineria socială ş.a. După ce ai făcut tabula rasa dintr-un câmp noetic vechi de zeci de mii de ani, universal în ciuda coloraturii locale specifice, poţi planta orice, fii sigur că se va prinde şi va aduce roade otrăvite pe care cei mai mulţi, în lipsă de altceva, le vor consuma şi vor deveni asemenea lor. Tot ce nu are rădăcini în Scripturi este toxic, tot ceea ce se abate de la spiritul tradiţional este spre pierderea oamenilor. De-a valma: ideea că legitimitatea Puterii ar putea proveni de jos, de la oameni, şi nu de Sus, prin elecţiunea divină; ideea că important este să crezi în ceva, indiferent cum s-ar prezenta; ideea că scopul vieţii este fericirea; ideea că oamenii pot fi tot ceea ce-şi doresc să fie; ideea că trebuie să ne supunem Puterii pentru că este de la Dumnezeu; ideea că sistemul ar putea fi îmbunătăţit atât de mult încât să guveneze peste o lume perfectă; ideea că viaţa este bunul suprem; ideea că tehnologia este neutră ş.a., ş.a., ş.a. Tot acest vălmăşag trece drept “realitate”, fiind de fapt un ecran opac dincolo de care nu se mai poate vedea ceea ce cu adevărat contează.

Într-un breviar al ideilor damnate ar intra, probabil, mai bine de 100 de astfel de meme satanice, antitradiţionale pentru că sunt antimetafizice. Nu există, după ştirea mea, un inventar riguros, o istorie a ideilor care să le ţintuiască într-o cameră a oglinzilor în care să ne vedem pe noi înşine cum suntem de fapt, într-un insectar al flagelurilor epocii noastre întunecate şi metalice. Este foarte greu să dai de un credincios care să nu clocească în mintea lui astfel de fantasme solzoase. Efortul de a scăpa de ele, odată ce ai fost impregnat (şi toţi cei care ne-am scădat în apa veacului suntem contaminaţi) durează enorm, trebuie să iei fiecare gând şi să-i cauţi sursa, să-i probezi efectele, să-l păstrezi dacă e temeinic, să-l arzi dacă vine din infernul modern, să-l păstrezi într-un purgatoriu dacă încă n-ai priceput.

Autor: prof. Radu Iliescu

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment