Ființa Creștină

Experiența creștină îi cuprinde concret, în rugăciune, pe toți cei plecați în veșnicie, ca pe ființe în deplină comuniune cu noi cei rămași, încă aici. Legătura dintre noi și ei este absolută nu prin aceea că ne-am împărtășit, fiecare, unii din viețile altora, ci pentru că în salutul pascal „Hristos a înviat!” este concentrată conștiința de sine a Vieții, asumată radical în viața celui care a înțeles – fără a o putea exprima altfel decât prin mărturie personală – că forța lăuntrică dată în Înviere este absolutul pe care-l duce cu sine în moarte și dincolo de ea.

Ființa creștină se împărtășește din viețile celorlalți, unindu-se cu ele, fără a deveni nici una din ele, într-un drum fără de sfârșit. Putința de a se recunoaște în toate identitățile cu care relaționează, prin învecinare sau filiație directă, de care se simte legat pe viață și dincolo de moarte, îi oferă certitudinea că face parte dintr-un spațiu al continuității, parte dintr-un întreg răscumpărat prin Înviere, întregul Ecclesiei, mereu același, în comuniune cu ceilalți pentru veșnicie. Căutătorul în Dumnezeu, viu aici, ca membru al Bisericii luptătoare, împreună cu ceilalți, toți unici în Hristos, este prezent relațional cu cei plecați, dincolo în veșnicie, la fel de vii cum vie este conștiința lui că încă este.

Aceasta-i credința ființei creștine: suntem unici și ne trăim în veșnicie unicitatea dată de prezența Lui în noi cei de-aici și în cei care-L contemplează deja în locuirea lor din veșnicie. Nu ne putem îndepărta, oricât ne-am strădui, de miracolul originării noastre în cineva și al trăirii în relația vie, spirituală, prin Hristos, cu el în veșnicie. Și pentru că ei fac parte din noi, prin viața răscumpărată de Învierea hristică, atâta timp cât le uităm prezența nu facem decât să ucidem semnul cel mai palpabil al certitudinii că suntem.

Tatăl meu, bunicii mei, bunicii Ameliei, toate ființele care au trecut meteoric prin viața noastră, prieteni iubiți sau simpli cunoscuți, ființe la fel de vii ca și noi, rămân vii în absolut în veșnicia veșniciilor. Acolo, ei trăiesc deja Acum conștiința Vieții într-un veșnic prezent. Aceasta face Biserica pomenindu-i: ne amintește că, prin Hristos în Duhul Sfânt, nimic nu ne desparte unii de alții în veșnicia veșniciilor.

autor prof. dr. Nicușor Nacu

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment