Ce mai citim? Tolstoi.

Am terminat de citit cartea intitulată „Spovedanie”, scrisă de Lev Tolstoi. O carte autobiografică, cu un puternic iz filosofic – constructul ei pleacă de la câteva întrebări esențiale, dar spre deosebire de filosofie care furnizează în special întrebări, Tolstoi oferă și un răspuns pe care, negreșit, l-a căutat lăuntric prin prisma experienţelor personale.

Îl consider pe Tolstoi ca având una dintre cele mai complexe minți ce au străbătut lumea noastră. Minuțiozitatea amănuntelor și capacitatea de analiză a semenilor, cu toate moravurile lor, se regăsesc din plin în cărți precum Război și Pace sau Anna Karenina.
Fiind o personalitate foarte controversată, a fost crescut în spiritul creștin, însă, odată ajuns să trăiască printre intelectuali s-a dezis de Biserică și s-a autoproclamat ateu. Ba mai mult, a dat naștere unui întreg curent anti-religios, denumit tolstoianism. În mare parte, cărțile i-au fost cenzurate de către Biserica Ortodoxă rusă.

Deloc pudic în ceea ce privește propriile caracteristici, a avut curajul de a se destăinui oamenilor prin scrierile lui, până în cele mai întunecate părți ale ființei sale.
În anii tinereții, bucurându-se de succes și de o situație materială de invidiat, a trăit în desfrâu și în dependențe, bazându-se pe propriul orgoliu și pe propria capacitate intelectuală. Deși suferea puternic atunci când simțea că se îndepărtează de sine lăuntric, râvna după glorie l-a mânat în diferite direcții care l-au adus în pragul anilor 50 ai vieții sale, spre depresie.
Nimic din ceea ce avea: o familie reușită, o situație materială bună, faimă și glorie, nu i-au putut alina chinurile interioare ale unei vieți lipsite de sens.

Care este sensul vieții? Cu această întrebare pleacă în călătoria interioară a cărţii „Spovedanie” în căutarea unui răspuns autentic, demn de luat în considerare pentru un om atât de inteligent și atât de orgolios.
M-am regăsit din plin în frământările scriitorului, eu însămi punându-mi această întrebare de-a lungul vieții.
M-am bucurat enorm, citind cartea, să descopăr sensibilitatea lui Tolstoi în ceea ce privește sufletul. Nu s-a mulțumit cu răspunsurile concrete primite din partea științei, considerându-le incomplete. A săpat adânc pentru a afla ceea ce contează în această viață, a căutat în viața prietenilor lui intelectuali, a căutat în oamenii bisericii, dar spune el, nu a reușit să observe vreo diferență prea mare între cei care trăiau la dispoziția banilor și cei care îl slujeau pe Dumnezeu.

Cu gânduri de sinucidere și o puternică deznădejde se declară învins în fața vieții, neputând nicicum să accepte inexistenţa unui sens ori un scop mai măreţ decât ceea ce se vede, neputând accepta soarta omului de a ajunge negreșit o grămadă de carne plină cu viermi.
Asemeni împăratului indian căruia i s-au ascuns detaliile despre boală, bătrânețe și moarte, după descoperirea lor, a refuzat să mai iasă din casă, Tolstoi, s-a refugiat printre oamenii simpli ai Rusiei, printre țărani și clasa muncitoare și a trăit printre ei aproape doi ani. Spre surprinderea lui, acolo în mijlocul lor a descoperit bucuria. Fascinat de credința puternică în Dumnezeu care îi mâna pe acești oameni prin viață, dezarmat de puterea lor de a trece peste neajunsuri și necazuri, el însuși s-a reîntors către Dumnezeu.

Mărturisește că în momentele de rugăciune, simțea cum curge viață prin el, apoi, îndepărtându-se din nou de Dumnezeu, simțea cum ghearele morții îl cuprind și îl sufocă ducându-l spre sinucidere. A concluzionat, într-un final, că sensul vieții este Dumnezeu. El este viață, bucurie și nădejde, iar tot ceea ce îl ține departe de El, reprezintă moartea.

M-am mai bucurat să aflu că a refuzat premiul Nobel pentru literatură motivând că banii sunt ochiul dracului, ca mai apoi să-și doneze toată averea soției sale, trăind spre bătrânețe o viață simplă, adâncit în descoperirea lui Dumnezeu.

„Nu există măreție fără simplitate”. – Lev Tolstoi.

Autor: Andreea Luca 

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment