Ce mai citim? Vodolazkin

L-ați citit pe Vodolazkin? Scrie-n fraze scurte, de parcă soarbe cu atenție dintr-o cafea tare, cu mult zahăr, caldă cât să nu tresară. Dacă nu știam ce-i aia literatură, aș fi zis că V. scrie poezie. Are-o melodie-n litere, de uiți că totul e doar o înșiruire de propoziții. Și-și așază cuvintele ca să înțelegi că dincolo de un roman stă un om care trăiește intens fiecare secundă pe care o dăruiește scriind.

Cel mai mult, firește pentru firea și ideile din mine, mi-a plăcut “Laur”. Nebunia personajului principal, copleșit de Dumnezeul din el, a adus în mine o sete. N-am știut însă cum s-o canalizez, așa că romanul cu pricina mă bântuie și azi, după atâția ani. Mi se întâmplă chiar să merg agale pe aleile din oraș și să îmi imaginez cum ar fi să fiu “Laur”. Mă văd alergând din cotlon în cotlon, vădind o disperare falsă, pe care privitorii mei să n-o poată pune, niciodată, pe seama sfințeniei. Și mă mai imaginez vorbind cu bătrâni cu alzheimer, pe care doar eu îi pot înțelege precum sunt – normali într-o lume inventată de prea-limitata percepție a omului. Apoi îmi revin, gândindu-mă așa cum sunt: departe de orice asemănare cu personajul meu preferat.

Acum citesc “Brisbane”, după ce m-am surprins cu “Aviatorul” și nu-mi rămâne decât să vă spun că Evgheni Vodolaskin a devenit în scurt timp, pentru mine zic, precum ceaiul negru din toi de noapte, pe care ți-l torni chiaun, ca să mai poți răbda somnul ce-ți fură timpul prețios scurs lângă omul pe care-l iubești. Așa tare mi se potrivește, că am să-l vântur tot mereu în fața tuturor, ca pe o comoară a mea.

Adriana B.

Facebook Comments

No Comments

Post a Comment